Ștefan cel Mare și Lenin la Briceni

Ștefan cel Mare și Lenin
Ștefan cel Mare și Lenin în parcul din Briceni
 
Ștefan cel Mare și Lenin împreună, dar nu, nu suntem la „ora de ras”, ci în parcul central din Briceni. Lenin stând pe un loc mai onorabil, chiar in fața Consiliului Raional, probabil că e o sursă motivațională pentru consilierii raionului Briceni. Nu departe de Lenin, puțin mai modest stă liniștit și Maria-Sa Ștefan cel Mare, ca să nu le fie urât ;), poate că stau la discuții, despre situația politică din țară, dar poate vorbesc despre femei… 😉 Căci și la capitolul femei și despre unu și despre altul avem ce discuta 😉

Știm cu toții că Ștefan a avut o mare patimă – femeile. S-a căsători de trei ori și a avut foarte multe iubovnice, pe care nici măcar nu încerca să le ascundă. Primile două căsătorii au fost din interes, cea de-a treia însă, din dragoste, cu fica lui Radu cel Frumos. În cinstea celei de-a treia soție a construit biserici, se zice că după a treia căsătorie Stefan s-a mai potolit cu alergatul după fuste, poate și din cauza vârstei caci avea deja 46 de ani . Însă din păcate ce-a de-a doua soție a murit de suferință văzânduse abandonată și înșelată cu prizoniera acestuia, i-a cerut divorțul însă Ștefan nu a dorit să il dea din cauza averii .

Lenin

În ceia ce îl privește pe Lenin poveștile lui de dragoste și relațiile lui cu femeile îmi plac mult mai mult.
Prima dragoste a lui Lenin este Apollinaria Iacubova, o fată foarte fermecătoare și deșteaptă, în fața ei marele și puternicul Lenin se intimidează (se pare că avea și el complexe  ), neavând curaj să o abordeze direct, pentru a o apropia s-a folosit de prietena acesteia Nadejda Krupskaia. Însă Nadejda o înlătură pe Apollinaria și îl convige pe Lenin să o ia de soție, iar acesta cedează insistențelor ei, însă niciodată nu simte sentimente romantice pentru ea.
Dar… da, să nu uit, Lenin cu Nadejda s-au cununat în biserică totuși .
Trăind o perioadă la Paris sub numele englez William Frey, în unul din restaurantele scumpe, Lenin o întâlnește „întâmplător” pe preafrumoasa și aventuroasa Elizaveta, aceasta fiind femeia gusturilor sale, însă din cauza unor percepții diferite despre revoluție se despart, dar râmân prieteni.
După cum bine știm că prima dragoste în viața unui om este și cea mai mare dragoste, Lenin se abate de la acest regulament pentru că cea mai mare dragoste este ultima și o întâlnește la 39 de ani – Inessa Armand.
În lucrările lui Lenin, Engels și Marx despre materialism negând idialismul, vorbind despre… ”totul e materie, nimic nu dispare, totul se transformă… ” Nu există fericire… căutând explicații materiale la toate trăirile sufletești, căci un ateist conștient pentru că nu crede în Dumnezeu (dar se cunună în biserică  ) nu crede nici că omul are suflet, iar dacă nu există suflet, nu există nici fericire, nici suferință, nici iubire…
Atunci cand citesc studiile științifice sentimentale fără suflet simți că ceva lipsește, e ca corpul uman fără mădulare. Știința ne vorbește că: oxitocina crește atunci când te gandești cu drag la o persoană iubită, dar totuși după ce te gândești…
Lenin nu crede, dar totuși, aceste sentimente inexplicabile le simte profund. Potrivit cercetărilor, el era atât de îndrăgostit de Armand că era gata să renunțe chiar și la cauza revoluției. Pe aceste două femei, Nadejda și Inessa, le ținea aproape, pe una o iubea ca pe o soră, alta fiindui muză, inspirație, energie, viață.
Fiind bolnav Nadejda îl îngrijea cu supe, iar Inessa venea cu flori, Lenin când o vedea prindea viață, chipul lui căpăta lumină, iar soția îi lăsa singuri.
Inessa Armand a murit pe neașteptate din cauza holerii, la decesul ei plângea și Lenin dar și soția acestuia, Nadejda plângea pentru că știa că fără Armand va muri și Ilici. El avea nevoie de Inessa, Nadejda avea nevoie de Lenin, de Lenin avea nevoie toată țara 
Moartea iubitei l-a întristat foarte profund și nu mult timp după asta Lenin a avut primul insult…

 

A fost candva…

A fost cândva, pe undeva departe într-un sat
O babă urâtă, bătrână și fără de bărbat
Moșneagul a lăsat-o cică era prea slută, gârbovită și prea nesuferită.
Dar n-o lăsase el de asta, motivul altul era
Avea talent de mare artistă și cel de-a critica.
Atâtea critici moșneguțul n-a mai putut răbda.
Însă pe vremurile acelea nu se numea așa,

 

Dar bârfă, căci de clevetitoare, acest talent l-avea.
Adeseori această babă-bârfitoare și fără de moșneag
Nu e bătrână, nici urâtă, nici nu e de la sat,
Dar poate fi chiar și o divă stând în fotoliu sau tolănită-n pat.
Și în lăuntrul ei de-o șchioapă
Firea cea de babă s-a reinventat
Și brusc începe să se simtă un mare critic talentat.
Îți critică ținuta: „mai bine stai acasă”
Căci nu-i pe lumea asta nimic mai important, decât aceste cârpe asortate
Și-un set de reguli: inventate, modificate, apoi dezaprobate
Și ori ce-ai încerca: să construiești, să zbori, să vindeci…
Mereu te-ar critica
Și-ți zice încontinuu „nici nu gândi cumva de-a încerca”
„Căci tu nu ai finanțe, talent, imaginație…
Mai bine stai în casă, afară ești în nesiguranță
Te-așteaptă critici, defăimare, batjocură și ură…
Iar eu îți sunt prieten și bine îți voiesc”
Dar chiar acest prieten, când tu încerci să ieși, să ieși la suprafață
El cu agresivitate, te critică, te condamnă, te batjocorește…

Era un an greu, dar lumea se trăgea la carte

”Învățam scriind cu grafit pe-o placă – scrii și stergi cu mânica, iară scrii și iară ștergi, pentru că bani pentru caiete și creioane rar cine avea. Manualile erau și ele un adevarat blestem al copilăriei. În clasa a doua ori a treia am rămas fără carte de citire.

   Târziu aproape de crăciun, vine învățătorul Pavel cu un clit de manuale și ne spune să aducem bani de acsă – cam câte cinci lei costa manualul. Era un an greu, dar lumea se trăgea la carte, și azi doi copii aduc bani și seara  se întorc cu manualul în trăistuță, mâine mai vin doi cu câte cinci lei si clitul scade, se topește ca zăpada în pragul primăverii, iar eu vin zi de zi și tac chitic  când intră învățătorul cu  manualele în clasă; tac pentru că iarna, după cum se știe, găinele nu se prea ouă, iar ouăle erau singura avere a mamei, și atunci  când nu avea ea parale, nu aveam nici eu de la cine cere.

   Vreo săptămână și ceva n-am mai invățat nimic. Acasă tot așteptam poate mama, vorbind cu tata, va pomeni de manual; la școală mă rugam în gând Domnului  să nu mai vină atâția cu bani, poate îmi rămâne și mie manual până la urmă, dar vremea trece și uite că ieri au fost patru, azi au rămas numai trei, apoi au ramas numai două. Și, într-o zi, când încă cineva a adus un banuț și Harabagiu s-a dus în fundul clasei de i-a dat manualul, întorcânduse și trecând pe lângă banca mea, a șovăit o clipă din mers. Cu o mișcare largă, omenească, a aruncat ultimul manual pe bancă, în fața mea, și am ramas să port pentru toată viața culoarea, mirozna și foșnitul acelei cărțulii.”

                                                                                                                          (Ion Druță)

Ce-i o iubire

„Ce-i o iubire, ca s-o faci regulă casnică? A se șterge pe picioare la ușă… a nu-și înșela bărbatul… Cine ar putea respecta asemenea regulament de serviciu interior al conjugalității? Dar infinit mai superficială e formula lui Corbu. Cum? Se pot despărți atât de ușor doi amanți? Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rană și se lipește de nu-l poți desface decât cu suferințe de neîndurat. Dar două suflete care s-au împletit… au crescut laolaltă? Dacă admiți că o căsnicie e o asociație pentru bunul trai în viață, e rușinos, firește, să protestezi atunci când e dizolvată. Dar cum să primești formula de metafizică vulgară că iubirea sufletească e o conjugare de entități abstracte, care cînd se desfac se regăsesc în aceeași formă și cantitate ca înainte de contopire: doi litri de apă și sare, puși la distilat, dau un litru și jumătate de apă și o jumătate de de litru de sare; amesteci iar și iar ai doi litri de apă și sare? A crede  că iubirea sufletelor e o astfel de combinare  simplistă , înseamnă firește a discuta ca toată lumea prostește… O femeie își dă suflet și pe urmă și-l reia intact. Și de ce nu? Are drept să ia înapoi exact cît a dat.

   O iubire mare e mai curînd un process de autosugestie… Trebuie timp  și trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe  ori te obișnuești greu, la început, să-ți placă femeia fără de care mai tîrziu nu mai poți trăi. Iubești întîi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face ferecită, îți repeți că nu e loial să o jignești, să înșeli atîta încredere. Pe urmă te obișnuești cu surâsul și vocea ei, așa cum te obișnuești cu un peisaj. Și treptat îți trebuiește prezența ei zilnică. Înăbuși în tine mugurii oricăror altor prietenii și iubiri. Toate planurile de viitor ți le faci în funcție de nevoile și preferințele ei. Vrei succes ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendință de stabilizare stările sufletești repetate și că, menținute cu voință, duc la o adevărată nervoză. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.

   Îți construești casa pentru o femeie, cumperi mobile pe care a ales-o ea, îți fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor pînă la moarte sunt făcute pentru doi inși. A plecat de acasă și ești necontenit îngrijorat să nu i se întîmple ceva… Te străpunge ca un stilet orice aluzie despre ea și ești nebun de fericire cînd, după greuțăți materiale și umilințe uneori, ai izbutit să-i faci o surpriză care s-o uimească de plăcere. Ei bine, într-o zi vine femeia aceasta și-ți spune că toate acestea trebuie să înceteze pînă mine la ora 11,35, când pleacă la gară. Shylock n-a avut curajul să taie din spatele unui om exact livra de carne la care avea dreptul, căci știa că asta nu se poate. Totuși femeia crede că din acestă simbioză sentimentală care e iubirea, poate să-și ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fără să facă rău restului. Nici un doctor nu are curajul să despartă corpurile celor născuți uniți, căci le-ar ucide pe amândouă. Cînd e cu adevărat vorba de o iubire mare, dacă unul dintre amanți încearcă imposibilul, rezultatul e acelaș. Celălalt, bărbat sau femeie, se sinucide, dar întîi poate ucide. De altminteri așa e și frumos. Trebuie să știe că iubirea are riscurile ei. Că acei care iubesc au drept de viață și de moarte, unul asupra celuilalt.”

Cămil Petrescu – Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi

O lacrimă pentru o picatură de apă

Esmiralda desprinzindu-si plosca de la briu, o daduse cu blindete la buzele arse ale nefericitului

„… Urma a doua lovitura, apoi a treia si inca una, si inca una, fara incetare. Roata se invertea mereu si loviturile curgeau intruna. Curind Tisni singele; multimea il vazu siroind in mii de firicele pe umerii negri ai cocosatului, iar sfichiurile subtiri, in rotatia lor care sfisia aerul, il imprastia in stropi peste cei de fata. Quasimodo isi reluase, macar in aparenta, nepasarea de la inceput. In general Quasimodo, era urit de oameni. Ploua cu ocari si hundueli, pe alocuri chiar cu pietre.
Vremea trecea. Cocosatul se afla acolo de cel putin o ora si jumatate, sfisiat, schingiuit, ocarit intruna si aproape ucis de loviturile petrelor.
Deodata se zbatu din nou in lanturi si cu mai multa disperare, rupind tacerea, striga cu o voce ragusita si furioasa:
– Apa!
Strigatul acesta deznadajduit, departe de a stirni mila, oferi inca prilejul de distractie.
Peste citeva minute, Quasimodo isi indrepta spre multime privirea disperata si repeta cu glas mai sfasietor:
– Apa!
Si toti risera iar:
O femeie ii azvirli o piatra in cap:
– Sa te-nveti minte sa ne terezesti noaptea cu dagatele tale, blestematule!
– Uite un blid sa bei!, striga un barbat, aruncindui in piept, un ulceor spart.

In clipa aceea, vazu cum gloata se da in laturi. O fata imbracata ciudat iesi din multime. Ochiul lui Quasimodo scanteia. Era tiganca pe care incerca sa o rapeasca noaptea trecuta, din care osinditul simtea vag ca ispasea acum, lucru de altminteri, cu totul neadevarat, caci pedeapsa se datora faptului ca era surd si fusese judecat de un alt surd. Quasimodo nu se indoi nici o clipa ca tiganca venea si ea sa se razbune. Ar fi vrut sa poata darima stilpul si daca fulgerul din ochiul lui, ar fi putut trasni, tiganca s-ar fi pomenit preschimbata in pulbere.
Fara sa spuna un cuvint, ea se apropie de osinditul care se zvircolea zadarnic, incercand sa scape si, desprinzindu-si plosca de la briu, o daduse cu blindete la buzele arse ale nefericitului. Atunci din ochiul acela, pina mai adeneauri atit de uscat si de aprins, se vazu rostogolindu-se o lacrima mare, care curse incet de-a lungul obrazului diform si-atita timp schimonosit de deznadejde. Era poate prima lacrima pe care o varsase vreodata nefericitul cocosat.
Oriunde, privelisteaaceasta a unei fete atit de frumoasa, de proaspata, de pura, de incantatoare si de firava totodata, care alerga plina de mila sa ajute atita nenorocire, slutenie, si rautate, ar fi fost induiosatoare. La un stilp al infamei insa, privelistea era sublima.
Intreaga multime simti acest lucru si incepu sa bata din plme si sa strige: „Bravo! Bravo!”. „
Victor Hugo – Notre-Dame de Paris

Să nu vă întoarce-ți niciodată la locurile de unde ați plecat

   ”Să nu vă întoarce-ți niciodată la locurile de unde ați plecat, ziseră cândva înțelepții lumii, și spus a fost un mare adevăr. Până că și Sfânta Evanghelie ne previne în această privință. După cum se știe, Mântuitorul începuse slujirea în satul său natal, Nazaret, unde venise pentru a predica. Evanghelistul Luca ne transmite cu lux de amănunte uluitoarele replici cu care L-au întâmpinat consătenii. De unde o mai scornit-o el și pe asta? N-o știm noi pe maica  lui, nu stau aici alături de noi și frații, și surorile lui?!

   L-au scos din sat pe o muchie de prapastie pentru ai curma zilele, dar Mântuitorul, precumzice delicat evanghelistul Luca, a trecut printre ei și nu a mai revenit în satul său natal. Cu alte cuvinte, a fugit. De atunci și până în zilele noastre nu s-a schimbat mare lucru în această privință. Noi, moldovenii am gasit soluția noastră – bună ziua, bună ziua! Ce mai faceți? Mulțumesc, bine. Hai, dar, la revedere! La revedere! De revăzut însă rar să se revadă.”

                                                                                                                      (Ion Druță)

Gânduri de femeie

Anna

„Îmi permit rareori aceste clipe de plans, și asta numai când Tom nu este aici și numai pentru câteva momente, ca să mă descarc. Abia când m-am dus să mă spăl pe față, mi-am dat seama cât de obosită arătam, cât de buhăită eram, cât de distrusă și de terminată eram, așa că m-a apucat iar – nevoia aceea de a pune o rochie pe mine, mai ales în ultimii mei ani de carieră profitabilă, când l-am cunoscut pe Tom. Mi-e dor să fiu amantă.

Mi-a plăcut. De fapt am adorat perioada aia. Nu m-am simțit vinovată nici o clipă. M-am prefăcut doar.

Eu mă simțeam mult prea bine.  Să fiu cealaltă femeie era incredibil de excitant și n-are nici un sens să neg asta față de mine însumi: Tu ești cea pentru care el își trădează nevasta pentru că nu se poate abține, chiar dacă o iubește. Atât de irezistibilă ești.

Mi-era clar, ul în care i-am deschis ușa, că o să se întâmple. N-am mai făcut niciodată ceva asemănător, niciodată, nici măcar n-am visat la asta, dar era ceva în felul în care s-a uitat la mine, în felul în care mi-a zâmbit. N-aveam de gând să ne controlăm – am făcut-o acolo, pe loc, în bucătărie, rezemați de dulapuri. Era o nebunie, dar asta și eram. Asta îmi spunea. Nu te aștepta să fiu sănătos la cap, Anna. Nu cu tine.”

Rachel

„O să-i spun că replica aia pe care el i-a trimis-o în e-mail – nu te aștepta să fiu în toate mințele – mi-a fost spusă și mie la începuturile noastre, într-o scrisoare unde-și declara pasiunea nemarginită. Nici măcar nu e replica lui: a furat-o din Henry Miller. Tot ce are ea e second-hand. Și aș vrea să știu cam cum se simte cunoscând toate astea. Vreau s-o sun și s-o întreb, Anna cum e să trăiești în casa mea, înconjurată de mobila cumpărată de mine, cum e să dormi în patul pe care l-am împărțit cu el atâția ani?”        

( Fata dintren  ­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­- Paula Hawkins)

Mască din ceapă

 Pentru că tot suntem în carantină și pentru că ne urmărește pericolul unei gripe severe, haide-ți să vorbim despre ceapă.

Se știe foarte bine că ceapa este un antibiotic natural, folosită adeseori în tratarea și mai ales in profilaxia bolilor de gripă și răceală.

   Însă efectele cepei asupra noastră sunt mult mai complexe, decât ne putem imagina, dacă folosim ceapa și în cosmetică vom vedea un efect puturos, dar miraculos )).

Bineînțeles că am auzit, și poate că, măcar o dată (eu de nenumărate ori) am încercat folosirea sucului de ceapă pe scalpul capului nostru, în speranța de a reduce căderea părului și chiar de a avea un păr mai frumos și mai bogat, dar eu să fiu sinceră nu am observat nici un fenomen la capitolul păr, posibil o fi căzând mai puțin, dar așteptările mele au fost mult mai mari, poate că trebuia să folosesc sucul de ceapă constant vreo trei ani, dar te saturi să miroși a ceapă, noi ne dorim să fim frumoase, nu puturoase  Dar eu nu despre păr vreau să vorbesc însă despre tenul feței.

 

O mască din ceapă pentru față

   Luăm o ceapă, sau două în dependență de mărimea acesteia și o dăm prin Blender sau mașina de tocat, eu am folosit mașina de tocat, am dat-o de două ori pentru a fi mai suculentă.

   Mi-am spălat tenul bine, m-am uitat atent să nu am piele moartă pe față, dacă simt că am piele moartă, mai ales pe nas, fac o exfoliere ușoară, după exfoliere aplicarea măștii din ceapă ustură mai tare, de aceia recomand să exfoliem tenul dimineața, apoi seara să vă aplicați masca din ceapă.

   După ce avem tenul curat ne întindem în pat dar avem grijă să punem un prosop pentru a nu murdări, căci masca din ceapă curge. În poziția culcată încercăm să o aplicăm pe față. Insistam pe zona T, pe nas, în jurul nasului, pe bărbie și pe frunte. Eu îmi mai pun și în păr, îmi masez scalpul cu sucul de ceapă, pe gât și decolteu pe cât este posibil. Îmi pun muzică și  timpul trece mai plăcut.

  Masca din ceapă nu este una plăcută, în primul rând ustură, în al doilea rând curge și în al treilea rând miroase urât, însă efectul este surprinzător de plăcut.

 După ce am aplicat masca stăm așa nemișcate timp de o oră, eu prima dată nu am putut sta o oră, am stat doar 15 minute, mă ustura prea tare și mi s-a făcut frică. Vă recomand să testați mai întâi să nu vă iritați pielea.

   Masca o facem de zece ori, o repetăm peste două zile. Luni facem masca, marți și miercuri nu facem nimic, apoi joi o repetăm din nou și tot așa până o facem de zece ori.

   După a treia mască eu am văzut un efect fenomenal, porii erau curați în profunzime, îi și închide, vindecă iritațiile, înălbește, ridurile dispar, sinceră să fiu nu m-am așteptat la o asemenea minune.

Fii frumoasă în fiecare zi.

 

Curățim tenul cu albuș de ou și zahăr

Exif_JPEG_420

Această metodă de curățire a tenului este un pic agresivă, însă rezultatele sunt fenomenale.

Avem nevoie de:

Albușul unui ou.

Trei linguri de zahăr

puțin suc de lămâie

Batem bine componentele, până zahărul se topește și pe fața curată, aplicăm conținutul în straturi, aplicăm primul strat si îl lăsam sa se usuce, apui aplicăm si al doilea strat, îl lăsăm un minut după care cu două degete încercam să le lipim de ten și să le dezlipim, insistăm mai mult in zona nasului și pe bărbie, (vom simți un pic că ne pișcă) aproape pană când fața rămâne curată și soluția e degete. Acestă metodă va activa circulația sângelui și vom scăpa de punctele negre.

La final după ce am terminat, (sau ni-am săturat :), pentru că masca e foarte uscată pe față și nu vom reuși să o înlăturam in totalitate, vom mai aplica un strat de albuș de ou cu zahăr și vom aștepta 30 secunde după care vom clăti fața cu apă călduță.

Vom observa că tenul este un pic iritate, poate, dar e mult mai curat și mult mai fin la atingere

Există un secret al frumuseții?

Sunt convinsă că aproape 90% din femei sunt preocupate de acestă întrebare și încearcă zi de zi să găsească rezolvarea cea mai bună. Unele reușesc, altele nu!

În căutarea mea intesă a elexirului frumuseței am găsit câteva răspunsuri

  • „secretul frumuseții” are o cheie care se află la îndemâna tuturor.
  •  frumusețea nu necesetă atât de mulți bani însă necesită foarte mult timp, disciplină și perseverență                           Iată de ce ar fi necesar să modific întrebarea-titlu din : „EXISTĂ UN SECRET AL FRUMUSEȚII?” în „EXISTĂ UN SECRET AL LONGEVITĂȚII FRUMUSEȚII”, pentru că „a fi frumos” nu este un mister atât timp cât te cunoști pe tine și știi ceea ce-ți trebuie, ceea ce ți se potrivește. În schimb însă, mai greu se înțelege faptul că nu este destul  să „fii” sau să „devii”, ci să „rămâi frumos”!

Pentru acesta însă, este necesară  o preocupare constantă pentru înfățișarea noastră și nu ca o dovadă de cochetărie exagerată, ridicolă, excentrică, ci o manifestare a bunului simț a propriei personalități, care disprețuiește neglijența și inesteticul și, nu în ultimul rând a dorinței de a fi sănătoși.

Nu trebuie să vă închipuiți, că toate acestea se dobândesc fără efort, dar nici nu trebuie private ca o corvoadă. Rămâne doar un joc al imaginației, combinat cu activități de rutină, care vă va captiva desigur în momentul în care-i veți cunoaște regulile (multe dintre ele stabilindu-le chiar dumneavoastră).

Eu nu împărtășesc ideea de merge săptămânal sau lunar la cosmetolog, pentru că în salonul cosmetologic nu se petrec minuni, iar frumusețea se menține cu muncă și obiceiuri sănătoase.

Bineînțeles că nu excludem cosmetologia, dar ori cât nu am exagera cu vizitele pe la salon, dacă nu ne schimbăm rutina și obiceiurile proaste de acasă, cosmetolugul nu ne poate ajuta cu nimic.

Ca să vă convingeți că cremele scumpe și mersul regulat la cosmetolog nu fac minuni, observați vedetele botoxate, cu operații estetice, nici nu mai vorbim de cosmetolog, cu toate astea, toate frumusețea e în machiajul lor și adeseori foarte exagerat. Dar nu ți-ai pus întrebarea, oare cum aș fi eu frumoasă, fără nici măcar o picătură de machiaj? Eu mi-am pus această întrebare de foarte multe ori, pentru că îmi place să fiu frumoasă și când ies din baie, și când mă trezesc dimineața. Căci  cele mai importante persoane  te văd de cele mai multe ori, fară nici un fel de arificiu, pentru că machiajul de orice natură, de la cel mai simplu, până la cel mai complex este o iluzie, nu o realitate.

În toată experiența mea de căutare a elixirul frumuseții, am găsit 7 obiceiuri care ne vor face mai frumoase:

  1. Rugăciunea

Știu că sună ciudat și că ești neîncrezătoară, dar rugăciunea face minuni cu adevărat. Dacă îți vei face obiceiul de a te ruga câte o oră pe zi, peste o săptămână sau două vei  observa că radiezi, vei crede că oglinda a luat-o razna, adio acneie, adio iritație, adio nas umflat, adio coajă de portocală.

Am venit târziu la ortodoxie, și ca orice nou venit, vrei să faci totul ca la carte, te informezi, cauti, te rogi așa cum trebuie, depui iefort, pentru că vrei o schimbare și nici nu te gândești la frumusețe, dar de când mă țin minte aveam probleme cu tenul, care ba era roșu, ba vânăt ca de mort și nici o mască nu mă ajuta, ba chiar dimpotrivă îmi irita și mai mult tenul. În momentul acela, după două săptămâni de rugăciune, o prietenă m-a întrebat: „ai tenul atât de alb și luminos, ce ai făcut?” Eu nu făcusem nimic, eram prea ocupată ca să mă rog, mă sculam cu o oră mai devreme ca să reușesc să mă rog și înainte de culcare ultimul lucru acre-l faceam era rugăciunea. M-am uitat la ea și i-am zis: „dar și tu ești albă”, chiar era albă, însă ea mi-a raspuns: „da, dar nu ca tine”

Atunci m-am uitat în oglindă, chiar eram albă și luminoasă, în acel oment nu aș fi folosit machiaj, pentru că machiajul nu m-ar fi facut mai frumoasă, dar mi-ar fi ascuns frumusețea.

 

De-a lungul timpului, in ceia ce ține de rugăciune am avut mai multe urcușuri și coborâșuri și am observat ca nu mă rugam o perioadă, mă urâțeam, mă rugam, mă făceam mai frumoasă.

În primile săptămâni când începeam să mă rog, la început deveneam foarte urâtă, fără speranțe parcă, de a apărea pe chipul meu lumină, parcă toate toxinele, se opreau in piele și arătam groaznic, abia după un timp de stătornicie in rugăciune vedeam efectul dorit.

Pentru a vă convinge fiți atente la bisericile și mănăstirile unde se fac slujbe zilnice și uitațivă la călugărițile sau coristele care cântă în strană zilnic, uitați-vă la tenul lor și veți vedea că nu au acneie, ca chiar dacă au peste 40 de ani au un ten tânăr și luminos.

  1. Sportul nu necesită comentarii știm toate exfectele lui benefice
  2. Exercițiile faciale: se fac pentru a amâna îmbătrânirea, corectează trăsăturile și întăresc mușchii feței
  3. Masajul facial și nu numai și nu numai facial, căci ne dorim ca totul să fie frumos, de ce să nu ne alintăm J
  4. Alimentația pentru mine nu contează atât de mult ce mănânc, cât contează cât mănânc, cu cât mai puțin și mai rar cu atât mai bine, chiar și cu apa nu trebuie să fac exces, chiar dacă se promovează consumarea zilnică a cel puțin doi litri de apă pentru mine nu funcționează, dar aici vorbesc strict de mine.
  5. Rutina de îngrijire a feței, curățirea tenului dimineața și seara, produsele potrivite pentru tipul nostru de ten, etc.
  6. Măștile pe care le folosim o dată pe săptămână sau în funcție de problema pe careo avem