A fost candva…

A fost cândva, pe undeva departe într-un sat
O babă urâtă, bătrână și fără de bărbat
Moșneagul a lăsat-o cică era prea slută, gârbovită și prea nesuferită.
Dar n-o lăsase el de asta, motivul altul era
Avea talent de mare artistă și cel de-a critica.
Atâtea critici moșneguțul n-a mai putut răbda.
Însă pe vremurile acelea nu se numea așa,

 

Dar bârfă, căci de clevetitoare, acest talent l-avea.
Adeseori această babă-bârfitoare și fără de moșneag
Nu e bătrână, nici urâtă, nici nu e de la sat,
Dar poate fi chiar și o divă stând în fotoliu sau tolănită-n pat.
Și în lăuntrul ei de-o șchioapă
Firea cea de babă s-a reinventat
Și brusc începe să se simtă un mare critic talentat.
Îți critică ținuta: „mai bine stai acasă”
Căci nu-i pe lumea asta nimic mai important, decât aceste cârpe asortate
Și-un set de reguli: inventate, modificate, apoi dezaprobate
Și ori ce-ai încerca: să construiești, să zbori, să vindeci…
Mereu te-ar critica
Și-ți zice încontinuu „nici nu gândi cumva de-a încerca”
„Căci tu nu ai finanțe, talent, imaginație…
Mai bine stai în casă, afară ești în nesiguranță
Te-așteaptă critici, defăimare, batjocură și ură…
Iar eu îți sunt prieten și bine îți voiesc”
Dar chiar acest prieten, când tu încerci să ieși, să ieși la suprafață
El cu agresivitate, te critică, te condamnă, te batjocorește…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *