Ce-i o iubire

„Ce-i o iubire, ca s-o faci regulă casnică? A se șterge pe picioare la ușă… a nu-și înșela bărbatul… Cine ar putea respecta asemenea regulament de serviciu interior al conjugalității? Dar infinit mai superficială e formula lui Corbu. Cum? Se pot despărți atât de ușor doi amanți? Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rană și se lipește de nu-l poți desface decât cu suferințe de neîndurat. Dar două suflete care s-au împletit… au crescut laolaltă? Dacă admiți că o căsnicie e o asociație pentru bunul trai în viață, e rușinos, firește, să protestezi atunci când e dizolvată. Dar cum să primești formula de metafizică vulgară că iubirea sufletească e o conjugare de entități abstracte, care cînd se desfac se regăsesc în aceeași formă și cantitate ca înainte de contopire: doi litri de apă și sare, puși la distilat, dau un litru și jumătate de apă și o jumătate de de litru de sare; amesteci iar și iar ai doi litri de apă și sare? A crede  că iubirea sufletelor e o astfel de combinare  simplistă , înseamnă firește a discuta ca toată lumea prostește… O femeie își dă suflet și pe urmă și-l reia intact. Și de ce nu? Are drept să ia înapoi exact cît a dat.

   O iubire mare e mai curînd un process de autosugestie… Trebuie timp  și trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe  ori te obișnuești greu, la început, să-ți placă femeia fără de care mai tîrziu nu mai poți trăi. Iubești întîi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face ferecită, îți repeți că nu e loial să o jignești, să înșeli atîta încredere. Pe urmă te obișnuești cu surâsul și vocea ei, așa cum te obișnuești cu un peisaj. Și treptat îți trebuiește prezența ei zilnică. Înăbuși în tine mugurii oricăror altor prietenii și iubiri. Toate planurile de viitor ți le faci în funcție de nevoile și preferințele ei. Vrei succes ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendință de stabilizare stările sufletești repetate și că, menținute cu voință, duc la o adevărată nervoză. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.

   Îți construești casa pentru o femeie, cumperi mobile pe care a ales-o ea, îți fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor pînă la moarte sunt făcute pentru doi inși. A plecat de acasă și ești necontenit îngrijorat să nu i se întîmple ceva… Te străpunge ca un stilet orice aluzie despre ea și ești nebun de fericire cînd, după greuțăți materiale și umilințe uneori, ai izbutit să-i faci o surpriză care s-o uimească de plăcere. Ei bine, într-o zi vine femeia aceasta și-ți spune că toate acestea trebuie să înceteze pînă mine la ora 11,35, când pleacă la gară. Shylock n-a avut curajul să taie din spatele unui om exact livra de carne la care avea dreptul, căci știa că asta nu se poate. Totuși femeia crede că din acestă simbioză sentimentală care e iubirea, poate să-și ia înapoi numai partea pe care a adus-o ea fără să facă rău restului. Nici un doctor nu are curajul să despartă corpurile celor născuți uniți, căci le-ar ucide pe amândouă. Cînd e cu adevărat vorba de o iubire mare, dacă unul dintre amanți încearcă imposibilul, rezultatul e acelaș. Celălalt, bărbat sau femeie, se sinucide, dar întîi poate ucide. De altminteri așa e și frumos. Trebuie să știe că iubirea are riscurile ei. Că acei care iubesc au drept de viață și de moarte, unul asupra celuilalt.”

Cămil Petrescu – Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *